Eu nu știu cum stă treaba asta cu maturizarea pentru că de fiecare dată când lucrez pe relațiile de cuplu, se ajunge inevitabil la copilul de 2, max 7 ani.
Nu doar că se ajunge acolo, ci ne comportăm ca atare.
Căutăm relațiile care să ne replice copilăria, ori prin acceptare modelului parental ori prin rebeliune si implicit manifestarea opusului.
Ce nu am știut până de curând a fost că replicarea, reprezintă inconștient dorința de vindecare.
Primul și cel mai la îndemână indicator care semnalează un moment de regresie, este folosirea adverbelor „întotdeauna sau niciodată”.
Întotdeauna faci așa/ niciodată nu faci asta etc
Întotdeauna s-a întâmplat așa/ Niciodată n-am reușit să
Atunci cea mai valoroasă ar fi o pauză în care să ne dăm voie să recunoaștem și să privim copilul care-și strigă frustrările copilăriei și să nu mai credem că suntem adulții care am ajuns fizic să fim.
Pentru că nu suntem…
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura
