Unul dintre cele mai dese puncte de conflict în cuplu este reprezentat de setarea limitelor.
Din frică, din necunoștință de cauză, din comoditate, din naivitate și din multe alte motive, refuzul de a seta clar limitele e ceea ce erodează des încrederea în partener.
Deși multă lumea fuge de setarea limitelor din considerentul că va influența negativ relația și că vor fi bombardati obsesiv de întrebări de genul: “ce va crede iubitul/iubita despre asta?”, contra-intuitiv, setarea clară a limitelor aduce de fapt siguranța în relație.
Când știi până unde ai “voie” să te deplasezi, să te miști, ai și o siguranță a cunoscutului în spate. Când nu știi, orbecăi ca un om rătăcit care se întreabă încontinuu: e ok așa? Nu e ok așa? Îi place? Nu-i place? E de acord? Nu e de acord? Și tot așa…
A știi ceea ce îi place sau nu-i place celuilalt aduce de fapt relaxare și încredere.
Aduce relaxarea faptului că nu trebuie să ai tu grijă de celălalt și încredere că este o persoană care se cunoaște și își asumă adevărul său.
Ceea ce îndepărtează nu sunt limitele, ci incapacitatea celuilalt de a le respecta sau de a rezona cu ele. Și este ok dacă alege să plece! Orice încălcare a limitelor personale afectează enorm încrederea în sine. Așa se ofilesc mulți în relații.
Dar ce este important este ca aceste limite să fie reale și să nu fie supuse negocierii în funcție de starea ta de spirit. Adică să nu existe ambivalență, azi e ok, mâine nu e ok.
Deci dacă i-ai spus iubitului/iubitei nu-mi place când faci X deoarece …. , asta să fie bătută-n cuie. Dacă accepți să facă măcar 1 dată, asta va crea o breșă și o confuzie mare de partea cealaltă. Păi dacă a făcut o dată și ai fost ok, de ce să nu facă și a doua oară sau a treia, a patra?
Cele mai des încălcate limite sunt cele ale respectului și ale integrității fizice.
Nu e curios că ele sunt negociabile când de fapt ar trebuie să nu fie deloc așa. La prima abatere să se suporte real consecințele.
Te-a jignit? Pleacă sau fii fermă că va fi ultima oară, iar dacă se repetă, chiar pleacă.
A consumat alcool și s-a urcat la volan? Nu te urca cu el/ea! Nici măcar o singură dată.
A ridicat mâna la tine? Pleacă! Nu există explicație logică prin care cineva își poate justifica fapta, ceea ce înseamnă că este un gest automat. Iar automatismele au caracteristica de a se repeta.
Și când mă refer la limite, vorbesc de cele extrem de importante și care au în spate, de obicei, valorile personale.
Acum nu vorbim despre orice chestie pe care o dorești ca fiind o limită, deoarece asta creează inflexibilitate. Vorbim de pilonii mari pe care-ți întemeiezi relațiile. Aia nu-s negociabili!
Paulo Coelho a spus un adevăr care a rămas cu mine de mulți ani:
“Dacă s-a întâmplat o dată, există posibilitatea să nu se mai repete, dar dacă s-a întâmplat de două ori, cu siguranță va fi și o a treia!”
Prin urmare, dacă îi comunici limitele tale iar informația trece pe lângă urechile ei/lui ca și cum nici n-ar fi existat discuția, întreabă-te cât loc ai de fapt în inima ei/lui.
Cine te consideră important/ă ciulește bine urechile la ce îți place, ce nu-ți place, la ce-ți dorești și la ce nu-ți dorești, la ce te face fericit/ă și la ce te face nefericit/ă iar atunci când nu știe cum să ajungă acolo, nu negociază cu tine cele de mai sus, ci te ia de mână și merge să învățați împreună cum să comunicați mai bine.
Sau în cazul bărbaților, (așa au ajuns majoritatea la workshopuri/ sesiuni individuale) se lasă luați de braț și impulsionați să participe la cursuri prin care să poată învăța cum să facă diferit lucrurile.
La cursuri este important să veniți împreună sau dacă sunteți “delegat”, întorși acasă, celălalt trebuie să fie dispus/ă să implementeze împreună ceea ce ai învățat. Dacă cumva partenerul îți spune “du-te tu că eu n-am probleme/ eu sunt ok” eu aș recomanda cât mai urgent terapie de cuplu, deși greu să o sau să îl urnești în direcția aia.
Și dacă tu nu-ți cunoști limitele alea importante (uită-te la ce ți-a fost forțat în trecut și peste care n-ai putut trece sau ai ieșit cu gust amar din relație), ia-ți timp și trece pe o foaie tot ce este un motiv de separare, de îndepărtare etc. Uită-te și spre relația părinților tăi și întreabă-te ce ți-ai promis că nu vei face niciodată. De ce așa?
Deoarece de acolo ne pornesc limitele, din relația noastră cu părinții și din ceea ce înțelegem din relația lor. De aceea cea mai frumoasă lecție de viața pentru un copil a fost și va rămâne iubirea și respectul părinților unul față de celălalt.
Caută să te educi, citește, mergi la workshopuri, lucrează individual în coaching, terapie, mentoring etc. Chiar și o oră îți poate schimba total macazul.
Cele mai mari drame pornesc de la o limită fizică sau morală încălcată.
Educația relațională este o alegere!
