Hei! Bine te-am regăsit!
Spuneam în articolul de ieri că tot ce ai astăzi în viața ta este rezultatul gândurilor tale și că realitatea exterioară este doar o reflecție a lumii tale interioare. Că mintea ta este o parte din tine, însă tu nu ești mintea ta.
Și că primul pas din procesul schimbării este să te distanțezi un pic de ideea că tu ești mintea ta sau gândurile tale. De ce spun asta? Pai haide să o luăm un pic cu începuturile.
Când ai apărut pe lume mintea ta a fost relativ goală de conținut, ai venit cu instinctele primare și cam atât (din câte cunoaștem la momentul acesta). Iar tot ce acum știi a fost învățat de la alții. Cum să fii și cum să nu fi, cum să te comporți și cum să nu te comporți, cine ești și cine nu ești, cum să te prezinți în fața lumii, ce să faci și ce să nu faci totul a fost turnat de alții în mintea ta. Unii cu bune intenții, alții cu intenții mai puțin bune. Întâi te-ai identificat prin descrierile pe care ceilalți ți le-au făcut: ești cuminte/ obraznic, neascultător/ cuminte, frumos/ urât. Deci ale cui sunt gândurile care-ți circulă prin minte și pe care nu le-ai pus niciodată sub semnul întrebării?
Exact! Ale celorlalți.
Dacă te-aș invita acum să scrii o listă cu cine știi tu că ești, minte ta îți va dicta tot ce a înregistrat de la naștere până acum. Iar tu o vei crede. Mintea e ca un soft în care au fost downloadate informațiile din mediu și acum în funcție de situația în care te afli și pe baza interpretărilor din trecut, alege singură un progrămel de operare. N-o spun eu, o zice clar, negru pe alb, știința. Operăm pe pilot automat ca să nu se obosească prea tare doamna minte 🙂 asta este câteodată de ajutor, altă dată ne sabotează rău.
Rămâi cu mine chiar dacă rezistențele încep să apară. Hai să demascăm mintea care te minte, așa cum zice Anatol Basarab. Zău că te minte pe față.
Să luăm un exemplu (extrem) și să facem un exercițiu de imaginație în care ești întrebat cine (știi că) ești? Să presupunem că-mi vei spune de exemplu că ești o persoană calmă, care detestă violența fizică și căreia îi este greu să omoare o muscă.
Mi-aș imagina mai departe că la întrebarea mea dacă te-ai vedea în stare să rănești fizic pe cineva, din poziția ta de la birou, pat etc. mi-ai spune că niciodată n-ai face asta, deoarece tu nu ești așa. Mintea ta îți trimite mesajul că nu se identifică cu modelul acesta și automat nici tu. Eu tind să consider că răspunsul tău este incomplet iar aici intervine partea amuzantă.
Dar dacă introducem o scenă în care un membru al familiei (mamă, tată, copil, soră etc) este atacat și se află în pericol de moarte iar tu ai posibilitatea de a-l salva rănind agresorul, ce mi-ai spune? Dacă propriul tău copil ar fi în mâinile unui agresor, mi-ai mai răspunde atunci că ești o persoană calmă, pacifistă, care detestă violența sau ai face orice să-ți salvezi copilul?
Deci cum era? Că tu n-ai răni nici măcar o muscă?
Fii atent că asta se întâmplă în fiecare colțișor al vieții tale. Acolo unde lucrurile nu sunt așa cum vrei să fie în viața ta, vezi ce te minte mintea și ce te-a făcut să crezi. Vezi care-s aspectele în care tu crezi ceva însă realitatea te contrazice. Acolo ai de pus lupa și privit atent. De ex. dacă tu crezi că ești o persoană altruistă și totuși te cam ocolesc prietenii sau dacă tu crezi că ai abundență financiară în viața ta dar la final de lună ajungi să te împrumuți, aș zice că e cazul să te distanțezi puțin de ceea ce crezi tu despre tine și să validezi cu realitatea.
Vezi cum mintea te minte? Te face să-ți proiectezi și să interpretezi realitatea astfel încât să te țină în siguranță. N-o lăsa!
Nu ești nici pe departe cine ce ți-au spus ceilalți că ești, ești cine alegi conștient să fii! Acolo unde doare, dă-ți voie să te debarasezi de povestea ta despre tine. Îți garantez că merită efortul!
Până data viitoare îți urez să-ți asumi responsabilitatea unei vieți trăite din plin.
