Continuarea poveștii celui care caută ( prima parte aici )
Petre plecă mai bulversat decât fusese vreodată. Nu înțelesese nimic din ceea ce îi spusese omul care medita…
Și a mers el o bună bucată de timp, până într-o zi când a ajuns într-un oraș mare, mare, cu clădiri înalte și foarte mult trafic. Era o forfotă de nedescris în jurul său, oamenii se grăbeau într-o parte și în alta însă ce l-a suprins cel mai mult a fost că absolut nimeni nu se uita la el. Prin satele prin care fusese până atunci, toată lumea îi dadea binețe chiar dacă nu-l cunoșteau iar aici nici nu știa cum să intre în vorbă cu ei. Avea impresia că pentru ei el nici nu exista. Oare cum va afla el despre ce este viața oamenilor care locuiesc într-un oraș atât de mare și care nici nu se uită la ceilalți oameni? Îi era clar că va afla răspunsuri total diferite față de a celora din satele pe care le străbătuse.
În timp ce se apropia de un magazin, o adolescentă ce stătea doar cu ochii în pământ, dădu peste el. Îi ceru scuze că l-a lovit și încercă să plece mai departe însă Petre, curios din fire, o întrebă cine este și ce a pățit de este așa supărată? De ce nu ridică privirea din pământ ca să se uite la el? Elena îi spuse că este supărată deoarece părinții nu îi dau voie să facă ce-i dorește inima ei. Petre văzând că Elena știe deja ce-și dorește o întrebă și pe ea:
– Elena, dar viața ta despre ce este ? Elena ridica ochii din pământ pentru prima oară de când s-au întâlnit și îi răspuse:
– Viața mea este despre dormit toată ziua, despre jocuri pe tabletă, despre jocuri pe calculator, telefoane și despre a pierde vremea aiurea.
– Dar despre educație nu este? Observ că ești la vârsta la care ar trebui să mergi la liceu și nu ai pomenit nimic despre asta.
– Și tu începi cu astea? De aia sunt foarte supărată. Eu îmi doresc să nu fac nimic, să stau în casă și doar să mă joc, iar toți ceilalți vor mereu altceva de la mine. De aia sunt eu așa supărată și nu am chef de nimic pentru că trebuie să fac mereu ceea ce e important pentru alții și nu pentru mine. Cred că sunt în depresie și plecă mai departe.
Petre se întristă și în timp ce Elena se îndepărta de el că îi spuse că îi pare rău că nu este fericită și că-i dorește tot binele din lume. Mulțumindu-i pentru timpul acordat, plecă mai departe gândindu-se că poate acesta este și motivul pentru care mai toți oamenii din orașul ăsta merg cu privirea în pământ. Poate ei nu-și trăiesc viața așa cum își doresc cu adevărat ci după cum vor alții. Așa ciudată i se păru diferența.
În timp ce Petre era afundat în gândurile lui glasul unui bărbat care vorbea urât îl luă prin suprindere. Bărbatul gesticula de zor și părea că vorbește singur. Ridica tonul la absolut oricine trecea pe lângă el apoi din senin începea să râdă sau să plângă. Petre intră în vorbă speriat:
– Ziua bună, omule! Te pot ajuta cu ceva? Îmi pare că ești tare supărat și aș vrea să stăm un pic de vorbă.
– Băiete, lasă-mă-n pace că nu știi tu cât de grea e viața mea. Toți aștia sunt niște mincinoși și triști. Nici măcar nu știu să se distreze așa ca mine. Uite ce bine mă simt! Vrei și tu o gură ca să te simți bine?
– Nu vreau, doar ce am băut apă, zise Petre.
– Fraier ești, băiete! Asta-i alcool nu e apă. Fii tu fericit bând apă, că eu nu-i văd pe aștia pe stradă deloc fericiți. Uită-te la mine cât de fericit sunt. E distracție maximă, băiete.
– Om vesel, te pot întreba și eu despre ce este viața ta? Te văd trecând de la o stare la alta și-s tare curios.
– Băiete, ești tare inteligent. Nu m-am gândit niciodată așa. Și pică pe gânduri. După un timp îi spuse râzând:
– Știu! Este despre distacție, stat degeaba și distracție.
– Dar am văzut că și plângeai mai devreme? De ce să plângi dacă viața ta este despre distracție? Deodată omul se întristă și îi spuse lui Petre că n-a fost întotdeauna așa. Viața lui a fost despre distracție și a căutat distracția sub orice formă. Înainte se distra cu prietenii lui, plecau în concedii, mergeau la concerte, se întâlneau seara în oraș asta până când a început să consume alcool regulat. A început să piardă nopțile, să doarmă pe unde apuca și la început tot distracție i s-a părut, până când n-a mai putut să controleze.
– Să nu faci la fel, Petre! Tu alege-ți inteligent distracțiile și acum pleacă de aici până nu vorbesc și cu tine urât.
Petre mulțumindu-i își văzu de drum gândindu-se că e ușor să te pierzi dacă nu ești prezent în viața ta. Alege-ți inteligent distracțiile, îi placu atât de mult cum a spus, sigur omul avea multă experiență de viață.
La un colț de stradă observă o femeie care râdea cu gura până la urechi și zâmbea la toată lumea. Se bucura de tot ce mișca sub soare și părea că viața îi zâmbește înapoi. Petre alergă spre ea și când ajunse în fața ei femeia îl îmbrățisă bucuroasă de întâlnire. Rămas fără cuvinte începu să zâmbească femeii și se gândi că la cum se manifestă sigur viața ei este despre iubire, oameni, frumusețe și perfecțiune. Femeia pur și simplu radia de fericire. Petre îi dădu binețe și o întrebă și pe ea blând:
– Suflet minunat, despre ce este viața ta? Caut de mult răspunsul la întrebarea acesta și am impresia că tu ai aflat un răspuns pe care mulți dintre cei pe care i-am întâlnit nu l-au aflat.
– Oooo, dar ce întrebare profundă, îi răspunse femeia. Pentru mine viața este despre perfecțiunea și frumusețea faptului că sunt om și că pot experimenta toate minunățiile astea de pe pământ. Cum să nu fiu fericită când pot simți iubirea și mă pot privi prin ochii celorlați oameni? Eu îi văd și știu că mulți dintre ei nu s-au regăsit și de aceea îi și îmbrățișez, Petre. Să se conecteze la iubire și să-și aducă aminte că sunt o minune. De aia te-am și îmbrățișat, Petre. Mai ai încă puțin și te vei regăsi, suflet bun. Conectează-te la iubire și vei afla. Eu sunt îndrăgostită de viață și o trăiesc clipă cu clipă, nimic mai mult.
– Dar tu n-ai probleme? Întrebă Petre.
– Ba am, sigur că am. Dar cine a zis că viața trebuie să fie doar despre fericire? Ți-ar plăcea să fie tot timpul doar zi sau doar noapte? Corpul nostru e adaptat naturii sau natura corpului, nu știu, dar sigur n-am putea trăi dacă ar fi doar o singură parte. Tu ai față și ai și spate, te superi cumva că ai și spate sau față?
– Nu!
– Atunci de ce să te superi că există problemele când n-ai putea aprecia clipele de maximă fericire dacă n-ai înțelege tristețea? Totul ar fi lipsit de emoție și predictibil. Nu știu de tine, Petre, dar eu vreau să mă bucur de viață așa cum vine ea.
– Să te bucure viața, Petre! Și îți doresc să afli răspunsul tău la întrebarea asta. O zi plină de sens îți doresc.
Și femeia plecă să îmbrățișeze alți oameni.
Petre rămase blocat pentru a doua oară în viața lui neștiind ce să mai creadă. Se simțea în schimb în al nouălea cer. Simțea că radiază și că simte iubirea în forma ei pură, pentru prima oară în viața lui. Vedea lumea cu alți ochi și începu și el să îmbrățișeze oamenii pe stradă.
Mulți dintre cei pe care i-a îmbrățișat i-au răspuns însă o bună parte dintre ei i-au evitat îmbrățișarea, spunându-i că se grăbesc și că trebuie să ajungă undeva. Petre se întreba oare cum poate cineva să se grăbească în fața iubirii? Poate sunt oamenii despre care zicea femeia veselă că încă nu s-au regăsit. Altfel cum poate cineva să fugă din calea iubirii? Poate…
Și Petre își continuă drumul cu iubirea în suflet. Văzuse că deja îi era simplu să-și dea seama despre ce e viața fiecăruia. Trebuia doar să se uite la alegerile lor și modul în care își duceau zilele și înțelegea. A întâlnit mulți oameni în calea sa, însă toți se grăbeau și nici nu aveau timp să stea ca să se gândească la întrebarea lui. Mult timp Petre s-a întrebat oare ce căutau oamenii aceia în viețile lor dacă nici măcar nu știau pentru ce trăiau, dacă nu știau despre ce este viața lor. Mergeau toți ca niște roboței.
Asta până când după o bună bucată de vreme și după ce orașul fusese de mult lăsat în spatele său, se întalni cu un copil de vărsta la care el plecase în călătorie. Copilul se juca pe uliță, în praf radiind de bucurie. Văzându-l pe Petre îi aruncă mingea în brațe ca să se joace împreună. Lăsându-și rucsacul la marginea drumului și reamintindu-și de copilaria sa, Petre începu să se joace fotbal cu noul să prieten. S-au jucat vreme de câteva ceasuri până când au picat obosiți amândoi la umbra unui copac. Cu ochii închiși, relaxat de la efort și deși i se părea ciudat ca el să întrebe acum un copil îi adresă veșnica lui întrebare. Iar copilul îi răspunse:
– Acum viața mea este despre joacă, familie și prieteni dar sincer n-aș vrea să fie despre altceva vreodată. De fapt cred ca nici nu mă interesază să știu cum va fi mâine. Noțiunea de mâine nu există atunci când mă joc și mă simt bine. Chiar dacă mă agit când mă joc, e simplitate, este prezență și este liniște. Și până la urmă știu sigur că viața mea este despre ce aleg eu să fie și asta o să se întample și când o să cresc. Acum aleg să fie despre joacă, familie și prieteni.
– Dar a ta? Despre ce este viața ta, Petre?
Și Petre rămase fără cuvinte. Niciodată nu se întrebase despre ce e viața lui. I-a întrebat întotdeauna doar pe ceilalți.
Cu ochii închiși, complet relaxat la umbra copacului își reaminti de întalnirea cu omul care medita și înțelese că drumeția lui a luat sfârșit și că e pregătit să înțeleagă că viața…ESTE. Este o alegere. Este în el, este iubire, este în fiecare și că se poate auzi doar atunci când stai în liniște. În liniște viața e sunetul inimii, e chemarea sufletului, e viteza sângelui, e gustul salivei, e atingerea pielii, e mirosul iubirii, e misiune … este.
Și că viața se trăiește clipă de clipă. Că e doar despre ce alege fiecare să audă. Cu cât volumul e mai tare în interior, cu atât mai puțin se poate distinge simțind chemarea sufletului și glasul inimii. Iar copii știu asta, dintotdeauna au știut.
Și ca să audă mai bine, Petre închise ochii, se conectă la copilul ce odată a fost și tăcu…
Tu ce i-ai răspunde lui Petre dacă te-ai întâlni cu el pe stradă ?
Acordă-ți timp, caută răspunsul în tăcere dar nu fi unul dintre cei care se grăbesc.
Până data viitoare îți doresc să-și asumi responsabilitatea unei vieți trăite din plin.
