Am fost astă seară la un eveniment Upgrader – Noua generație de antreprenori – ce adună mai mulți antreprenori de succes din România, care aleg să discute diferite subiecte de impact și vreau să împărtășesc cu tine ceva ce sper să te atingă la fel de mult cum m-a atins pe mine.
Astăzi am fost profund impresionată de discursul Mihaelei Ginju care a vorbit despre autenticitate, încredere și alegeri. Ne-a povestit un pic despre unele experiențe de ale ei și despre cum susținerea pe care a primit-o de la managerul ei la începutul carierei sale, i-a setat o fundație extraordinar de solidă. Povestea cum primul ei manager i-a spus că tot ce așteapta de la ea era să ia decizii și că știa ca primele ei decizii vor fi greșite și că-i vor aduce pierderi substanțiale în business, dar că el era confortabil cu scenariul acesta deoarece avea încrederea că după ce va avea acesle pierderi, ea va fi învățat atât de multe încât nu doar că îi va recupera investiția, dar îi va și dubla profitul. Cât de genial omul! Partea interesantă este că i-a luat 2 ani de zile ca să învețe să-și asume responsabilitatea deciziilor. Și în timp ce Mihaela își expunea povestea, m-am dus cu gândul încă o dată la cât de puțină educație sau cât de puțină practică am primit în luarea deciziilor. Aici cred că ești de acord cu mine, asta dacă n-ai fost educat în alt sistem de învățământ decât cel românesc…
Am încercat să mă duc în anii de școală să văd când am fost educată formal în direcția asta și am realizat că aproape niciodată. Mi s-a dat totul mură în gură și colac peste pupăză mai aveam și dictări. Ei dictau și eu scriam. M-au educat să fiu Roboțica Bibelou. M-au educat să alerg după imaginea unei perfecțiuni himeră. Nu-i de mirare că încă de la primul meu job am încercat să mă fofilez, să mă dau de 3 ori peste cap și să mă metamorfozez, numai să nu fiu pusă în fața unei decizii, implicit a unei greșeli. Doar cine nu încearcă nu greșește. Dar viața mi-a oferit și mie oameni – perle care au avut ca scop parcă să-mi îndrepte coloana vertebrală și să mă învețe să stau dreaptă și să-mi asum deciziile în mediul business. Managerii mei direcți au fost oameni geniali, însă superiorii lor au fost mai mereu oameni cu o toleranță scăzută la greșeală, toleranță care s-a transmis întotdeauna fără voie și asupra rezultatelor muncii mele. Ani de zile am simțit ca am lucrat cu securea deasupra capului ca nu cumva să greșesc ceva. Mentalitate izvorâtă din frică care m-a călit până la un punct, apoi m-a sleit de putere. Să mai zic că toți erau români? Poate să fie un detaliu irelevant sau nu. Apoi am avut marea șansă pe care o am și astăzi, să lucrez cu un manager femeie, de origine germană, de o corectitudine și o toleranță ieșită din tiparele comportamentale românești. Enervant de corectă în imperfecțiuni.
A fost de-a dreptul șocant pentru mine și chiar și în ziua de astăzi am vie memoria momentului când forțată de împrejurări ( după fofilări, metamorfozări, hipnoze și incantații fără succes) a trebuit să recunosc și să-mi asum prima greșeală. Să recunosc că am spart „bibeloul”. Și acum țin minte cum, vorbind la telefon cu ea, după ce i-am recunoscut greșeala, am închis ochii, am băgat capul între umeri așteptând „pedeapsa”, mustrarea să se coboare asupra mea. Simțeam cum mă pregăteam să primesc o notă proastă în carnetul de note. No, făceam doar ce eram învățată. Aș fi vrut ca în momentul acela să se deschidă niște trape din podeaua biroului și să mă fac nevăzută.
Însă ce-a urmat a fost lecția care mi-a schimbat total modul în care am relaționat ulterior cu oamenii, a fost lecția care m-a ajutat să-mi definesc sănătos stilul propriu de management. Răspunsul ei a venit cu o lejeritate ieșită din comun și a sunat sub forma „Perfect normal! Și eu am momente când uit chestii și nu le duc la bun sfârșit, că na.. sunt om! Te înțeleg perfect! Îți mulțumesc că mi-ai zis adevărul! Iar acum că știi ce s-a întâmplat, când crezi că te poți apuca de obiectiv să-l duci la capăt? Am 100% încredere în tine și te las să decizi singură” Atât de mult mi-aș fi dorit să fi înregistrat acea conversație ca să o pun pe repeat… Și nu te gândi că este o situație izolată, așa este ea educată. Acum îi spun absolut tot ce se petrece pentru că m-a învățat cum să creez un spațiu de autenticitate și asumare.
Are rost să-ți mai spun că din momentul acela am dat 140% din ce aveam de dat? Că toate evaluările mele au fost peste așteptări și că ulterior am dus valorile acestea mai departe către echipa mea? Că ulterior am avut capacitatea de a lua decizii ce au cântărit sute poate chiar milioane de lei/euro fără să bag capul între umeri, pentru că am învățat să fiu responsabilă? Chiar ieri am dat peste 2 scrisori pe care unii dintre membrii fostei mele echipe mi le-au scris de mână, unii când au plecat din companie și au ținut să-mi mulțumească pentru autenticitate și încrederea pe care le-am oferit-o pe parcursul colaborării. Încă îmi scriu…
Și toate acestea pentru că cineva mi-a spus cândva că este în regulă să greșesc și chiar a vorbit serios!
Eu sper ca efectul vorbelor ei să se răsfrângă cumva, undeva, măcar puțin și asupra ta ca să-ți vindece vreun colț de suflet. Să știi că oamenii ca ea chiar există. Pe ea o cheamă Heide.
Chiar mi-ar plăcea să știu tu ce experiențe ai avut în luarea deciziilor, asumarea lor și în normalizarea greșelilor? Și cum te educi să iei decizii și să-ți asumi responsabilitatea lor?
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul asumării responsabilității propriilor decizii și al unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Recomand cu încredere evenimentele organizate de comunitatea Upgrader.
