E ora 6:30 și doi bărbați se ceartă într-o interescție. Nu doar că nivelul decibelilor este unul ridicat, dar se jignesc grav.
Dacă cineva crede că evenimentul declanșator al furiei ăsteia are vreo legătură cu „mica” neînțelegere din trafic, eu mă duc din nou la somn.
Ne cărăm poveștile peste tot și avem nevoie de prezență de spirit ca să putem observa faptul că evenimentul declanșator este doar o metodă de a elibera emoțiile pe care nu avem curajul să ni le asumăm în momentul lor real de apariție. Nu doar să ni le asumăm, poate primul pas ar fi chiar să le recunoaștem.
Poate data viitoare când vei răbufni așa din senin (și apropo, nimic nu apare așa din senin), îți vei lua o pauză cât o inspirație și expirație profundă și te vei întreba: Oare chiar acesta este cauza reală sau evenimentul doar a produs o fisură prin care au avut ocazia să iasă emoțiile pe care mi le-am reprimat?
Dar până atunci îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura