Lansez o provocare unei persoane din lista mea de prieteni care așteaptă acest moment.
O vreme m-am amăgit că vreau să meditez.
Adevărul a fost că nu a reprezentat o prioritate pentru mine, mi se părea doar interesant. M-am documentat riguros, am fost la seminarii ținute de călugări budiști, mai toți cei pe care-i urmăresc din afara țării sunt adepții meditației și povestesc despre studii și beneficii, însă nu mi-am luat niciodată un angajament ferm.
Zilele trecute am ieșit la o cafea cu o prietenă bună care a fost într-un retreat de 10 zile de tăcere și a revenit cu intenția să păstreze practica meditației de min 1 oră dimineața. Wow! 1 oră!
De o săptămână în schimb m-am decis că vreau să pășesc pe drumul acesta și am început să caut modul potrivit mie de a începe.
Și cum atunci când stabilim o intenție reală, ea începe să prindă formă destul de rapid, ieri am ascultat un podcast în care a fost invitat Leo Babauta, creatorul siteului Zenhabits.net și care, ce să vezi, (mi-)a lansat o provocare ascultătorilor:
– începeți practica meditației timp de 5 minute ptr 30 de zile.
Buun! Acum cu fiecare nou “obicei”, este nevoie de o strategie deoarece, așa cum vă povesteam, nu mă bazez pe motivație ca factor principal. Prin urmare am profitat de faptul că Andrei a fost să cutreiere munții și m-am invitat la o cafea ca să-mi pot stabili o strategie. Discuția, în linii mari, a fost scurtă și cuprinzătoare (nu-mi place să mă pierd în detalii) 🙂
În ce moment să practic indiferent de ce s-ar întâmpla?
– Cum mă trezesc, după ce mă spăl pe față.
Ce fac dacă apare ceva urgent, neplanificat de făcut într-una dintre dimineți?
– Atunci meditez imediat cum rezolv situația. 5 minute voi avea oricând, oriunde.
Cum mă recompensez după?
– Prin recunoștința faptului că am reușit. Îmi cresc emoția asta conștient. Bun!
Ce voi face atunci când mintea va începe să găsească scuze?
– Voi aplica regula de 5 secunde a lui Mel Robbins.
Îmi asum faptul că îmi iau acest angajament într-o perioadă care se anunță total necunoscută pentru mine, cu schimbări radicale care-mi pot da total programul peste cap?
– Da! Pentru că știu că 5 minute voi găsi întotdeauna, iar dacă nu le voi găsi, le voi face loc.
Dar începi de Duminică? (Deja începeau să apară dubiile creat de disconfortul replicii de mai sus, prin urmare am aplicat 5 seconds rule)
– 5, 4, 3, 2, 1! Go! We have a deal!
Și ca să fie și mai asumată decizia, e important să fie împărtășită, motiv pentru care scriu aici, acum 🙂
Astăzi a fost prima zi din primele 30 ale meditației. Suprinzător am stat 10 minute în loc de 5 deși până acum trăgeam de mine să stau 5 min.
Este o provocare foarte mare pentru mine deoarece urmează o perioadă cu multe necunoscute, deci nu e ceva pe care mă pot baza decât strategia pe care mi-am stabilit-o mai sus. Ea va trebui ajustată în caz de “forță majoră”, în schimb ce va rămâne la fel va fi decizia că 5 minute le voi avea oricând. Nu există scuze!
Beneficiile le cunosc, studiile la fel, nu motivația mi-a lipsit până acum 🙂 orice informație care m-ar fi putut motiva era la un click distanță.
Ci decizia de a face ceva nou, de a încerca ceva diferit anul acesta, de a îmbrățișa ceva de care fug, ceva la care am vrut să cred că nu sunt potrivită (pe încercate) datorită deficitului meu de atenție. Chiar dacă am conștientizat de mult că asta m-ar ajuta.
În urma unei provocări de a-mi scrie gândurile pe foaie în fiecare dimineață timp de 30 de zile, s-a născut blogul imiasum 🙂 acum sunt tare curioasă ce beneficii voi pescui pe parcursul practicii meditației. Nici atunci și nici acum nu am avut vreun obiectiv în minte decât acela de a face și de a merge cu practica. Darurile au venit ca bonus.
Atunci m-a ajutat faptul că am avut și partener de practică cu care vorbeam în fiecare dimineață după ce scriam, acum știu că pot și fără.
Dar dacă printre voi există cineva care avea nevoie doar de un zvâc ca să se apuce de ceva anume și îi lipsește doar o persoană cu care să se țină la zi, mă ofer partener de drum 🙏
Însă repet, sunt aici doar dacă această postare vine cum a venit provocarea lui Leo pentru mine, mănușă. Nu sunt pentru cineva indecis, sau care vrea să “încerce”.
Nu, sunt pentru cineva determinat să facă acel ceva pe care l-a tot amânat.
Și dacă nu ești încă în momentul acela, mi-ar plăcea să-mi scrii ce-a adus pentru tine decizia mea și ce am scris mai sus.
Îți recomand să te uiți după 5 seconds rule a lui Mel. E game changer dacă cauți un foc ca să-ți aprinzi fitilul 🙂
Abia aștept să-mi scrii ce-a adus ptr tine postarea mea 🤝
Educația relațională este o alegere!
Cu drag,
Laura
Un comentariu