Astăzi vreau să-ți vorbesc despre frustrarile și provocările pe care le întâlnesc și pe care le simt de când am pornit pe drumul acesta al coachingului și al psihoterapiei.
Poate la momentul acesta crezi că nu este despre tine ceea ce voi scrie, ți-aș zice să te mai gândești un pic pentru că eu cred că vor să te transforme și pe tine într-un soldățel de plumb 🙂
Știi, din afară, tot ce se petrece online pare un carnaval, o petrecere continuuă. Concedii, zâmbete, nunți, copii, mașini etc. Însă când ajungi să lucrezi cu oamenii, iar unii aleg să-și deschidă sufletul și să-ți împărtășească durerea care stă ascunsă acolo, ferecată din cauza rușinii și neadecvării, zău de nu-ți vine să-i iei pe toți cu pampoanele lor și citatele motivaționale și să-i dai de toți pereții.
Lângă un concediu unii au și luni de strâns cureaua grav, lângă zâmbete unii au și enorm de multe lacrimi. Lângă nunți au și enorm de multe decepții și nopți albe. Lângă copii au un milion de griji care nu se văd în profilul de Facebook. Lângă o mașină unii au și presiunea ratelor și a costurilor suplimentare. Oamenii nu-s soldăței de plumb.
Când ajungi în durerea omului, îți garantez că nicio gândire pozitivă nu te va ajuta atunci. Oricât am vrea să evităm, viața ne pune față în față cu traume, pierderi, depresii… Pampoanele, pisicuțele, citatele te ajută în alte momente, dar nu atunci. Doar te fac să eviți problema.
Crezi cumva că dacă nu vorbește nimeni de lucrurile care dor, ele vor dispărea? Absolut deloc.
E frustrant câteodată, crede-mă, să te lupți cu „florăriile online”. Adică cei care vând floricele pe câmpii. Florării cu titluri bombastice. „Vino acum și te vindecăm în 5 minute…de tot!” Exagerez un pic în scop nobil. Florăriile care te ademenesc cu esențe artificiale și cu trandafirii aia vopsiți cu spray care-ți impregnează aerul cu un miros de plastic.
Am întâlnit în formarea de psihoterapie, terapeuți de-o calitate rară care însă nu sunt activi online. Și m-am ofticat la început crezând că e o mare pierdere, însă am înțeles că ei oricum sunt la datorie 100% în cabinetele lor, cu sufletul lor plin de pasiune, pentru cei care caută cu adevărat o soluție. Și am întâlnit oameni pe care-i știu personal și care n-aveau nicio treabă cu psihologia umană, dar vorbeau pe Facebook ( ca experți) despre depresie. Frustrant!
Vrei să-ți împărtășesc ce „recomandări” am primit când am plecat la drum cu inima deschisă și dorința de a susține oamenii care-și doresc ceva mai bun pentru viața lor? Am să enumăr câteva:
– Să nu folosești termeni ca psiholog, psihoterapeut, traumă, durere, doliu, probleme, etc. Vorbește în schimb despre rezultatele finale, despre beneficii…Nu prinde asta cu realitatea, bag-o pe aia cu 3 lulele pozitive, o să ai super succes și o să faci soldățeii de plumb să zâmbească. Nu, mersi!
– Să nu cumva să spui clienților că procesul terapeutic & coaching este cu adevărat unul anevoios, de durată (dar extraordinar de frumos și plin de recompense) care necesită un angajament ferm din partea clientului și o investiție de timp și bani. Asta dacă se doresc rezultate sustenabile. Că munca cea mai mare se produce în afara sesiunilor și că este nevoie de multă iubire și răbdare. Că este un proces cu multe coborâșuri, suișuri ca mai apoi să ajungi la liman. Vorbește-le doar despre liman, ca să-i motivezi ( a se citi să-i prinzi în plasă) și să faci să dureze procesul cât mai puțin, că altfel vor pleca în altă parte, la alți coachi care promit rezultate în 1-2 sesiuni. Da, se poate așa ceva și acolo îmi doresc să ajung, însă aceste rezultate se obțin după ani de zile de experiență a terapeutului sau a coach-ului și crede-mă că-s puțini din țară pe care-i știu așa. (Vorbesc din ce știu). Ce-i interesant că aceștia nu-s prea pricepuți la marketingul online. De unii nici n-ai auzit pentru că ei n-au timp de pampoane ci învață și lucreză.
Tony Robbins este unul dintre cele mai elocvente exemple că se poate însă nu-i din țară iar o sesiune cu el costa 100.000 euro/ o oră și are o listă de așteptare de 7 ani… Țin minte când am auzit replica cu rezultatele rapide, mi-am amintit de mine când ies de la coafor după o ora ( echivalentul unei sesiuni) ca scoasă din cutie. Am cea mai frumoasă culoare existentă, cel mai ascultător păr, de parcă coafeza mea a găsit elixirul frumuseții podoabei capilare. Asta până la prima baie când totul revine la normal…
– Dacă plânge clientul în cadrul sesiunii, lasă-l să plângă – un fel de fă-te că nu-l observi că după aia întră în povești care nu mai sunt de competența ta. Sau fă tot posibilul să nu discutați subiecte cu impact emoțional. Mă și vedeam având un cabinet pentru soldățeii de plumb care stăteau aliniați la ușa cabinetului.
– Când scrii articole pe blog, pune cuvinte de impact pentru oameni – relații armonioase, iubire idilică, pamponașe colorate, floricele pe câmpii – nu scrie despre asumare, curaj, responsabilitate și mâneci suflecate. Ca să ai succes și să ai priză la public, pune steluțe, butoane speciale, învață despre SEO, MEO, PEO, LEO și toate cele. Așa impresionezi soldățeii de plumb. Am stat să mă gândesc dacă vreau să citesc cărți de specialitate legate de comportamentul uman sau trebuie să mă pun pe învățat marketing online. Și am zis să încerc să mă documentez un pic, te apucă nebunia. Prefer să citesc cât mai mult în domeniul meu decât să îmi irosesc timpul să ating un nivel mediocru în direcția marketingului online. De ce îmi doresc în viitor să apelez totuși la el? Că altfel Facebookul are un algoritm foarte ciudat și distribuie la foarte puțină lume, iar dorința mea este să beneficieze cât mai multă lume.
– Pune și tu poze cu pisicuțe, chestii simpatice, nu vorbi de lucruri serioase – că superi soldățeii de plumb ( așa auzeam eu pe fundal). Altă treabă n-ai?!
Etc
Mă lupt cu piedicile astea în fiecare zi atunci când mă așez la laptop sau îmi iau telefonul să-ți scriu. Dar îmi reamintesc că sunt un om în misiune care și-a asumat lupta aceasta încă de la început. Să nu crezi doar că e ușor! Și ca mine sunt o groază. Îi văd și le simt luptele.
Dar am ales să scriu pentru oameni, nu pentru soldățeii de plumb. Când va fi de râs, vom râde împreună iar când va fi de plâns, vom plânge împreună. Eu vreau să-i dau Cezarului ce-i al Cezarului.
Tu?
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
