Iubirea își găsește cale de ieșire prin toți porii corpului, dar cel mai mult îi place să iasă prin ochi 🙂
Îți voi povesti astăzi despre un cuplu și despre cum mi-au reamintit ei de una dintre cele mai puternice tehnici de lucru pe care le-am îmvățat pentru terapia de cuplu. La finalul articolului vei rămâne cu un instrument pe care îmi doresc din suflet să-l iei cu tine și să-l aplici sau doar să-l dai mai departe.
Pornim
La masă într-o cafenea, un cuplu format dintr-un el și o ea stăteau unul lângă ceilalt de parcă ar fi fost împreună…
Erau frumoși amândoi și chiar dacă stăteau atât de apropiați, părea că între ei e un spațiu, de fapt mult prea mult spațiu. A fost prima oară când m-a frapat cât diferite pot fi lumile din interiorul unui cuplu, lumi care pareau că nu se întâlnesc pe nicăieri. Erau ca două galaxii așezate pe o canapea.
Ce-i despărțea era cu siguranță mai mult decât ce puteam eu observa, însă atunci ambii erau pierduți în ceea ce Steve Jobs a numit universul Iphone. Ambele galaxii își făceau poze separat și din când în când își mai arătau pozele. Păreau că se înțeleg… într-un fel, dar spațiul dintre ei era rece. Tare rece… Ai crede că nu erau împreună, erau.
Privește-mă! Dacă simți că te distanțezi, privește-mi ochii și te vei întoarce acasă!
Și-am observat un lucru straniu. Spațiul era rece deoarece privirile lor nu se întâlneau deloc. Asta era!
Era un cuplu care nu se privea. Cât au stat în fața mea, nu s-au privit nici măcar o dată. Ochii le erau în telefoane, nu la iubirea de lângă ei. Cred că atât de mult și-au ignorat iubirea până când s-a ofilit.
Nici când își arătau pozele nu se priveau în ochi, ci priveau doar în telefonul celuilalt. Tind să cred că postau în relația perfectă pe relațiile de socializare. Poate făcuseră și vreo poză împreună și n-am văzut eu, cine știe?!
Dar mi-a rămas clar în suflet mesajul – privește-mă! Dacă simți că ne distanțăm, privește-mi ochii și te vei întoarce acasă!
Și mi-am amintit că atunci când sunt furioasă și nu vreau să ascult opinia celuilalt, când judec, când mă rușinez, când ascund adevărul sau când nu-mi place ce văd, îmi feresc privirea. Poate că dacă aș privi cealaltă persoană m-aș întoarce acasă, în echilibrul meu interior și nu cred că asta vreau atunci.
Cei doi cred că de atât aveau nevoie, doar să se privească. Nu prin ecranul ultimului Iphone, ci pe viu.
Le mulțumesc celor doi că mi-au oferit ocazia să dăruiesc mai departe o practică de o valoare incomensurabilă. Face parte din cadrele de lucru care se folosesc în terapia de cuplu. Dacă vei avea curajul să faci asta, îți garantez una dintre cele mai profunde experiențe pe care le poți trăi. Cuvintele nu vor putea vreodată să exprime plenar emoțiile, ochii o vor face întotdeauna.
Fugi la partenerul tău, ia-l de mână ( explică-i și ce ai vrea să faci 🙂 ) și preț de câteva minute stați față în față, în tăcere, doar privindu-vă. Nu vă spuneți nimic, doar privește-l. Privește-i ochii, buzele, nasul, părul, toată fața și apoi privește-i sufletul din ochi, așa cum poate n-ai mai făcut-o de tare mult.
Lasă-i ochii să îți arate drumul înapoi spre casă! Poate vreunul dintre voi s-a rătăcit pe undeva…
Ar fi păcat să vă lăsați rezistențele să vă împiedice să vă priviți 2 minute… Dacă n-aveți 2 minute pentru voi …
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura
P.S Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like și share ca să ajungă la cât mai mulți prieteni
P.s.s 🙂 Fotografia aleasă nu este foarte sugestivă pentru distanța dintre parteneri 🙂 recomand o distanță de un braț, ca atunci când vă priviți să vă cuprindeți tot corpul cu vederea periferică. Vă puteți ține de mână sau nu, cum simțiți.
P.s.s.s Mi-ar plăcea tare mult să-mi scrii ce ai experimentat și cum a fost pentru voi
