Riscul și atracția în relațiile de iubire

De ieri am început să deschid subiectul cu care mă simt cel mai acasă, relațiile de iubire și oamenii din ea, iar zilele acestea vor fi despre relația dintre risc și atracție, pasiune și iubire (romantică).

Acum ceva ani în urmă luam contact cu cele 6 nevoi emoționale, concept dezvoltat de Tony Robbins. Știi de ele? Cele 6 nevoi sunt:

1. Siguranța ( certitudinea) – Certainty
2. Varietatea ( sub forma și de nesiguranță) – Variety
3. Importanța – Significance
4. Iubirea & conectarea – Love & connection
5. Evoluția/ creșterea – Growth
6. Contribuția – Contribution

Concept ce m-a intrigat enorm încă de la început. Cel mai surprinzător mi s-au părut așezarea varietății ( nesiguranței) imediat după siguranță și clasarea iubirii pe locul al IV lea. Mi-a luat ceva timp până m-am prins…

Cum stă treaba mai exact și de unde a apărut clasificarea aceasta? Tony  a fost curios să vadă care sunt motivele pentru care oamenii acționează chiar și împotriva propriei lor judecăți logice. Răspunsul a fost – pentru că fiecare încearcă în esență să-și satisfacă mai presus de conceptele logice, niște nevoi emoționale, nevoi care în majoritatea cazurilor sunt inconștiente.

Cum arată cele 6 nevoie emoționale din prisma unei relații de iubire sub forma ei stabilă – clasică?

Ca să poți afirma că ai o relație de cuplu, este necesar să existe o bază de siguranță, o certitudine. Ca să poți simți atracție, este necesară o doză de mister, de nesiguranță sau de incertitudine, imediat după ce nevoie de certitudine a fost satisfăcută. (Avem nevoie de certitudine ca să experimentăm incertitudinea, interesant, nu?) Ca să poți să te simți în largul tău în cadrul relației, este necesar să te simți apreciat/ă, să simți că ești important/ă. Abia după ce primele 3 nevoi au fost satisfăcute, te simți în siguranță să iubești și să fii iubit/ă. Ca relația ta să poată funcționa armonios și pe termen lung, este primordial ca amândoi să evoluați ( de preferat în același ritm, ideal împreună – pentru că altfel apare sindromul impostorului și s-a dus pe apa sâmbetei tot) iar la final ca să existe un „scop” sau un „car” la care să trageți amândoi, este necesar să simțiți că, contribuiți la ceva mai mare decât voi ( un ideal, un concept, copiii, comunitatea).   

Provocarea care apare întotdeauna aici este ordinea pe care o au pentru fiecare partener și modalitatea prin care fiecare înțelege să-și satisfacă nevoile. Din păcate, din cauza unor experiențe traumatizante, satisfacerea unor nevoi poate avea caractere maladaptative. De exemplu, unul dintre ei își poate lua siguranța/ certitudinea și importanța dintr-un comportament agresiv ( fizic sau verbal) care-l face pe celălalt să devină submisiv (luând în calcul că partenerul care va rămâne într-o asemenea relație își va retrăi posibil tiparul de abuz emoțional din copilărie, unicul tipar care îi pare că aduce a iubire). Altcineva cu un tipar echilibrat își poate lua siguranța din faptul că se întâlnesc de x luni și că au vobit despre un viitor împreună etc. Secretul consta aici în a-ți descoperi nevoile tale și ale partenerului și modurile prin care vi le satisfaceți.

Acum vine partea interesantă, deoarece studiile spun că pentru a se exprima și a se desfășura în interiorul cuplului, iubirea are nevoie să închidă spațiile, să creeze siguranță și apropiere, în timp ce pasiunea are nevoie de spațiu. Pasiunea are nevoie de curiozitate, iar curiozitatea apare din incertitudine, e ca și cum ar fi un pod pe care să-l treacă și pe cineva de partea cealaltă a podului…

 Continuarea o vei găsi în articolul de mâine 

Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.

Articole similare

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.