Lucrurile se schimbă când noi ne schimbăm, iar noi ne schimbăm atunci când ne pasă. Putem ajuta abia atunci când ne pasă și ne interesează. Când cred că doar ce-i al meu contează, apar taberele, apare separarea. Apare tu și eu, ei și noi, voi și ei. Niciodată împreună, niciodată noi și atât.
Atitudinea în care îmi fac doar partea mea de treabă, restul să se descurce cum or știi ei mai bine, nu ne aduce mai aproape unii de alții ci ne distanțează.
Sau atitudinea „sărmanul de tine, aiurea că trăiești asta! Pot să mă compar cu tine, compătimindu-te dar bucurându-mă în sinea mea că nu-s în locul tău.”
Zilele trecute am trăit sentimentul că noi ca nație suntem o adunare de oameni înstrăinați, cu frica în sân la tot pasul.
De la o hârtie ridicată pe jos de pe stradă, până la un zâmbet pe care-l putem da altor persoane (dar n-o facem), la marea majoritate am observat că întotdeauna în spatele acțiunilor va sta ideea de câștig. Dacă nu este niciun câștig, de ce s-o fac? Poate că bunătatea n-a fost apreciată și s-a transformat în nepăsare? Habar n-am!
Cu siguranță însă că atitudinea asta ne însingurează și ne va înstrăina și mai mult.
Atât.
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura
P.S Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like și share ca să ajungă la cât mai mulți prieteni
